|
La aparitia acestor randuri vom fi pasit deja in
al 33-lea an de la data infiintarii, functionarii si dezvoltarii
Comunitatii Parohiei Sfantul loan Botezatorul, ca entitate bisericeasca a
Romanilor din Montreal, Quebec, Canada. O aruncare de privire inapoi peste negura
anilor, o mica retrospectiva, ne va face sa cunoastem si sa intelegem,
acum mai bine ca atunci, care a fost si este - la raison d'etre - motivul
infiintarii noii comunitati bisericesti de la Montreal, ce va purta numele
Patronului Provinciei in care va functiona, de : Sfantul loan Botezatorul
- Sf. Jean Baptiste. Trebuie
mentionat ca la Montreal exista o comunitate romaneasca
cu
intensa
viata sociala si religioasa inca de la inceputul secolului nostru,
primii
pionieri
ai imigratiei romanesti fiind cei mai multi bucovineni care
au
intemeiat
primele locasuri de cult, societati de binefacere si asociatii
de
cultura
pentru pastrarea limbii romane si traditiilor cu care au venit de
acasa.
Cu
anii, populatia romaneasca de la Montreal nu numai ca a crescut,
dar
interesele
si preocuparile celor care au continuat sa soseasca in
metropola
Canadei
se deosebeau din ce in ce mai mult de cele ale primilor veniti.
Si
viata
bisericeasca a cunoscut o schimbare, mai ales dupa cel de al
2-lea
razboi
mondial, fapt ce va fi resimtit pana astazi.
Imprejurarile
si timpul cand a luat fiinta Biserica "Sfantul
loan
Botezatorul"
au fost relatate in deosebite randuri; pe plan local in
revista
parohiala
"Datina Strabuna" si "The Community", iar in cadrul diocezei
-
eparhiei
de care apartinem, "Arhiepiscopia Ortodoxa Romana din America
si
Canada",
in revista "Credinta" din anii 1974-1978.
Sa
retinem ca din cauza instrainarii bisericii deja existente la
Montreal,
punerea
ei sub ascultare si jurisdictie ruseasca, un mare numar de
credinciosi
romani
au refuzat sa mai frecventeze biserica ce altadata era preocuparea
si
mandria
lor si deci vazandu-se inlaturati de la raspunderea ei
administrativa,
precum
si lipsiti de randuiala spirituala-canonica, au cerut cu multa
insistenta
Arhiepiscopiei
Ortodoxe Romane din America si Canada sa le vina in ajutor
.
Dupa
multe demersuri si indeplinind conditiile cerute de legile canadiene
in
vigoare,
Arhiepiscopia si-a dat avizul favorabil infiintarii noii Biserici
cu
hramul
"Nasterea Sfantului loan Botezatorul". Toate acestea se petreceau
in
vara
si toamna anului 1973, asa cum reiese din cele ce
urmeaza.
Intrunindu-se
in mai multe randuri, din initiativa unor
inimosi
credinciosi,
in lunile Iulie, August si Septembrie 1973, si formandu-se
un
comitet
temporar-special pentru analizarea situatiei si posibilitatii
infiintarii
unei
noi Biserici, la 12 Septembrie 1973, se afla in mijlocul
credinciosilor
doritori
de locas nou de inchinaciune, inalt Prea Sfintitul
Arhiepiscop
Victorin.
Dupa ce i se prezinta cererea credinciosilor pentru
asistenta
religioasa,
cu o lista de 178 de persoane sustinatoare a Arhiepiscopiei si
cu
insistenta
de a ne da binecuvantarea arhiereasca in vederea organizarii
unui
locas
de cult, s-a trecut la lucruri concrete. Prezenti la aceasta prima
intalnire
cu
I.P.S. Arhiepiscop Victorin au fost 48 de persoane. Dupa unele
consultari
si
analize mai indeaproape, s-a hotarit cumpararea imobilului de pe
strada
Masson
1842.
In
luna Noiembrie 1973, Charter-ul de organizare si functionare a
noii
Biserici
era deja obtinut, iar la sfarsitul aceleiasi luni, prezent era in
mijlocul
credinciosilor
P.C. Pr. Dr. Stefan Slevoaca, consilieral Arhiepiscopiei,
care
din
incredintarea I.P.S. Arhiepiscop Victorin, avea sa indrumeze
prima
intrunire
ce se voia legala a noului Consiliu Parohial al Bisericii "Sfantul
loan
Botezatorul"
din Montreal. Concret, cei prezenti cu aceasta ocazie au ales
un
numar
de 12 persoane, ce formau Consiliul de administratie a noii
parohii,
primul
presedinte fiind inginerul E. Caraghiaur.
S-a
trecut la treaba si, la 23 Decembrie 1973, Duminica
dinaintea
Craciunului,
avea sa aiba loc prima liturghie savarsita in noua Biserica
de
catre
cei doi preoti : P.C. Pr. Protopop C. luga si P.C. Preot George
Chisca,
ce
fusese hirotonit pentru noua Biserica doar cu o saptamana inainte, la
16
Decembrie
1973, in Catedrala Greaca "Sfantul Gheorghe" din Montreal,
de
catre
I.P.S. Arhiepiscop Victorin.
Sunt
si astazi vii in inimile noastre acele momente de entuziasm,
de
satisfactii
si bucurie sufleteasca a implinirii visului atator buni
credinciosi,
care
doreau sa se roage impreuna si sa se stie una si aceeasi cu toti
fratii
romani
din Biserica noastra stramoseasca, Biserica Ortodoxa
Romana.
Si
timpul va trece, inregistrand ca un termometru credincios starile
mai
bune
sau mai putin bune din viata credinciosilor noii Biserici "Sfantul
loan
Botezatorul.
Astfel, la 31 lanuarie 1974, asistam la prima
liturghie
Arhiereasca
oficiata in Biserica noastra de cate intaistatatorul
Arhiepiscopiei
Ortodoxe
Romane din America si Canada, I.P.S. Arhiepiscopul
nostru
Victorin. La
numai doi ani, de Hramul Bisericii, Iunie 1976, noua Biserica
primea
oaspeti
de peste hotare: I.P.S. Mitropolit Teoctist al Olteniei,
I.P.S.
Mitropolit
Nicolae al Banatului, P.S. Episcop Vasile al Oradiei si P.C. Pr.
N.
Cazacu
Secretar Patriarhal.
In
luna iulie, aceluiasi an, Sala Parohiala impodobita de sarbatoare,
avea
sa
primeasca intregul lot de atleti-sportivi romani ce participasera
la
Olimpiada
de la Montreal. Ce emotii, ce bucurii se citeau pe fetele
tuturor,
caci
pe langa Nadia, care fusese declarata "Regina Jocurilor Olimpice",
atatia
alti
virtuosi, faceau nume si cinste neamului
romanesc.
Anul
1977, luna Iulie, s-a tinut primul Congres al
Arhiepiscopiei
Ortodoxe
Romane din America si Canada, la Montreal, gazda fiind
Biserica
"Sfantul
loan Botezatorul". Tinerii inimosi ce si-au pus sufletul la
deosebita
reusita
a acestui eveniment bisericesc, aveau sa lase impresii de
neuitat
pentru
toti participantii la aceasta manifestare romaneasca. si numai
peste
zece
luni evenimentul de seama al anului 1978, il va constitui "Sfintirea
Mare
a
Bisericii Sfantul loan Botezatorul" din
Montreal.
Pregatit
din timp, cu migala si efort sustinut, momentul Sfintirii Mari
a
Bisericii
a intrunit un mare sobor de ierarhi, preoti si diaconi, in frunte
cu
Mitropolitul
Teoctist al Moldovei, Duminica, 14 Mai 1978. Pentru
multimea
mare
de credinciosi ce vedeau pentru prima data o asemenea
ceremonie
(trecerea
prin Sfantul Altar si sarutarea Sfintei Mese, proaspat sfintita,
cu
asezarea
Sfintelor Moaste ), ziua Sfintirii Mari a Bisericii va ramane
pentru
mult
timp clipa de neuitat a trairii religioase.
La
iesirea din Biserica, impartasindu-se de atmosfera inaltatoare
de
sarbatoare,
la care a participat primarul de atunci al orasului Montreal,
Jean
Drapeau
cu Doamna au exclamat: -Quelle belle eglise, felicitation!- Era
o
apreciere
pur obiectiva, deoarece iconostas mai frumos ca al Bisericii
noastre
nu
poti vedea aici la Montreal.
Si
trecand zilele si lunile, iata-ne dupa un an din nou imbracati in
haine
alese
de sarbatoare, caci la 4 Mai 1979, Biserica noastra primea
pentru
prima
data pe Patriarhul Bisericii noastre stramosesti, Prea Fericirea Sa
Dr.
Iustin
Moisescu, in fruntea unei Delegatii de Ierarhi. Parintele spiritual
al
Romanilor,
vizita in acea calitate inalta, pentru prima oara, continentul
nord-american, cu ocazia aniversarii de 50 de ani de la infiintarea
Arhiepiscopiei
noastre
Ortodoxe din America si Canada.
Vizitand
diferite comunitati religioase romanesti din Statele Unite
si
Canada,
Duminica, 4 Mai 1979, Fericitul intru pomenire, Patriarhul
Iustin,
poposea
in mijlocul credinciosilor Bisericii "Sfantul loan Botezatorul"
din
Montreal,
oficiind Sfanta liturghie cu un mare si impunator Sobor,
alcatuit
din:
Patriarhul Iustin al Bisericii Ortodoxe Romane, Mitropolitul Teoctist
al
Moldovei
si Sucevei, actualul Patriarh al Romaniei, Mitropolitol Nicolae
al
Banatului,
Arhiepiscopul Victorin al Americii si Canadei, Episcopul
vrednic
de
pomenire, Vasile al Oradei, Episcopul Sotirios al Episcopiei Grecesti
din
Canada,
Episcopul Vicar-Patriarhal Antonie, azi Mitropolitul
Ardealului,
preoti
si diaconi, care l-au insotit pe Patriarh in timpul calatoriei pastorale
in
America. Anul
1980 va inregistra un alt eveniment insemnat din viata
Bisericii
"Sfantul
loan Botezatorul", legat de instalarea oficiala ca Preot-Paroh a
P.C.
Preot
George Chisca, de catre I.P.S. Arhiepiscop Victorin, in cadrul Sfintei
liturghii Arhieresti, a popasului aniversar din Duminica, 15 Noiembrie
1980.
In
1983, credinciosii Bisericii noastre reusesc sa plateasca la numai 10 ani
de la cumpararea cladirii, imobilul in intregime, si prin urmare
participau
cu
totii la momentul "Arderii Ipotecii", care a avut loc Duminica,
2
Noiembrie
1983, de fata fiind din nou I.P.S. Arhiepiscopul nostru
Victorin.
Luna
Septembrie, 1984, va aduce o Delegatie de Ierarhi ai
Bisericii
Ortodoxe
Romane care au vizitat mai multe comunitati religioase
din
Canada
si America, iar Duminica, 22 Septembrie 1984, vor savarsi, in
Sobor
Sfanta
liturghie in Biserica noastra "Sfantul loan Botezatorul" din
Montreal.
Faceau
parte din Sobor, Mitropolitul Teoctist al Moldovei si
Sucevei
Mitropolitul
Antonie al Ardealului, Mitropolitul Nicolae al
Banatului
Arhiepiscopul
nostru, I.P.S. Victorin aI Americii si Canadei, preoti si
diaconi
din
cadrul Arhiepiscopiei noastre.
In
anul 1986, va avea loc, pentru a doua oara, la Montreal,
Congresul
Arhiepiscopiei
Ortodoxe Romane din America si Canada, cu
participarea
unui
mare numar de delegati, preoti si mireni, de la toate
parohiile
Arhiepiscopiei.
lar in fiecare an de "Ziua Hramului" si la unele date aniversare, am
avut
mereu
in mijlocul nostru pe Arhiepiscopul nostru, I.P.S.
Victorin
conducatorul
si parintele spiritual al Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane
din
America
si Canada.
Subliniind
aceste date deosebite, vedem nu numai vitalitatea si
trainicia
vietii
bisericesti a Comunitatii si Parohiei "Sfantul loan Botezatorul", dar
mai
ales
apartenenta ei spirituala-juridica si canonica la Arhiepiscopia
Ortodoxa
Romana
din America si Canada, care, la randul ei, este in legatura
spirituala
canonica
cu Biserica noastra stramoseasca, Biserica Ortodoxa
Romana.
Prin
aceasta ne-am pastrat si ne pastram nu numai identitatea
noastra
etnica
de Romani, dar mai ales caracteristica esentiala de a apartine
Biserici
Crestine
Universale, prin Biserica Ortodoxa Autocefala Romana, care
avand
caracterul
ei apostolic si patristic, se bucura de toata cinstea in sanul
familie
mari
a Bisericilor Ortodoxe de pretutindeni.
Pe
plan local, Biserica noastra intretine relatii dintre cele mai bune
cu
toate
celelalte Biserici Ortodoxe, participand impreuna, in cadrul
Asociatiei
Clerului
Ortodox, la diferite manifestari religioase (in mod
deosebi
Duminica
Ortodoxiei). De asemenea, prin Asociatia Clerului Ortodox,
face
parte
din Consiliul Bisericilor din Montreal si este membra in
Societatea
Canadiana
Biblica, districtul Montreal.
Ca
entitate bisericeasca-religioasa, Parohia noastra si-a
desfasurat
activitatea
ei pe baza Charter-ului de functionare a corporatiilor religioase
cu
scop
nelucrativ si conform Statutului de Organizare si Functionare
a
Arhiepiscopiei
Ortodoxe Romane din America si Canada.
Problemele
locale si administratia Bisericii sunt in
raspunderea
Consiliului
Parohial, supravegheat si indrumat de Preotul-Paroh in
functiune.
Consiliul
are un presedinte ales de Adunarea Generala Parohiala, careia,
in
fiecare
an, ii prezinta darea de seama anuala, privitoare la bunul mers
al
treburilor
bisericesti.
La
reusita acestora contribuie in mare parte si Comitetul de
Doamne,
care,
an de an, se straduie sa faca cat mai mult si mai frumos pentru
binele
credinciosilor
.
In
cei 29 de ani, pe care-i comemoram anul acesta, urmatorii
si
urmatoarele
au fost presedinti ai Consiliului Parohial si presedinte
ale
Comitetului
de Doamnea,
Consiliul
Parohial: Eugen Caraghiaur, John Gramada, John
Catarau,
George
Ursaki, Aurel Catarau, Ion Mateescu, Bill Morgoce,
Mihai
Stauceanu,John
Popescu, Serban Botez, Octavian Teodorescu si Iulian Hurba; Comitetul de
Doamne: Saveta Rotari, Barbara Voipan, Betty
Weiss,
Aurora
Caraghiaur, Nelly Geminari, Tina Rotari, Ameiia Ursaki,
Lucia
David,
MarieAne Lafortune si Doina Vladescu.
Viata
religioasa s-a desfasurat fara intrerupere in timpul celor 29 de
ani
si
trairea spirituala a cunoscut progrese mari. Slujbele au fost
mereu
infrumusetate
atat de dascali ce au slujit cu dragoste strana cat si de
corul
care
de fiecare data creeaza atmosfera deosebita pentru rugaciune si
pentru
traire
duhovniceasca. lata numele celor care au fost si sunt slujitori ai
stranei
si
dirijori ai corului,
Strana:
Pavel Ursachi, Constantin Carlan, George Barbu,
Costica
Lazurek,
Aurel Catarau, John Catarau, Petrica Greceanu, Liviu
Veclent,
George
si Marian Vatui;
Corul:
Nicolae Voronka, Remus Tzincoca, Aurel Catarau, loan Baciu
si
Mircea
Manole.
La
acest popas sarbatoresc, multumind Bunului Dumnezeu, ne
plecam
fruntile
omagiind pe toti cei care au contribuit cu munca, cu prezenta,
cu
sfatul
si cu bunavointa, la fondarea, dezvoltarea si inflorirea Bisericii
noastre,
"Sfantul
loan Botezatorul", locas de inchinaciune, de mangaiere a
durerilor,
de
impartasire a bucuriilor si de intalnire a tuturor oamenilor de
bunavoire.
Cu
Dumnezeu inainte, inca multi si buni ani,
impreuna!
Preot GEORGE CHISCA Montreal,
Quebec, Canada
|