PASTORALA LA SFINTELE PAŞTI, 2002

† I O S I F

 din mila lui Dumnezeu Arhiepiscop şi Mitropolit
al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale,
Locţiitor de Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române în America şi Canada
Iubitului cler şi dreptmăritorilor creştini,
doriri de bucurii sfinte de la Hristos Domnul,
iar de la noi arhierească binecuvântare.

Prea Cucernice Părinte,

Iubiţi Credincioşi,

Hristos a înviat!

   Iată-ne ajunşi încă odată la luminoasa zi a Invierii. Prilej de mare bucurie pentru tot poporul cel drept credincios de pretutindeni. Prilej de adâncire a Tainei morţii şi Invierii Domnului. Prilej de popas în vâltoarea vieţii, pentru a medita asupra măreţiei acestui “praznic al praznicelor şi sărbătoare a sărbătorilor”.

   CE ÎNSEAMNĂ pentru noi ASTĂZI praznicul Paştilor, aşa cum Tradiţia noastră străbună ni l-a lăsat din generaţie în generaţie, ca pe un odor de mult preţ, spre a fi păstrat cu sfinţenie? Pentru a nu uita, să transmitem copiilor noştri nu doar tradiţiile cele exterioare legate de această Sărbătoare a sărbătorilor, ci să-i învăţăm prin viaţa noastră esenţialul : că suntem oameni ai Învierii.

   Ceea ce putem constata de la bun început este că toţi ne pregătim cu sîrguinţă pentru a prăznui, cu toate cele după obicei, Praznicul Invierii Domnului. Facem eforturi şi suntem dispuşi la jertfe materiale importante, ca de pe masa noastra să nu lipsească nimic din bunătăţile obişnuite. Inimile noastre sunt dispuse a ierta şi a uita răul, pentru slava praznicului şi cu toţii suntem dispuşi a petrece Săptămâna Mare în ajun şi rugăciune. În perioada de post care a trecut poate fiecare dintre noi a căutat să curăţească şi “vasul cel dinlăuntru”, prin Sfânta Spovedanie şi prin primirea cu vrednicie a Sfintei Împărtăşanii. Să se libereze măcar cu gândul, o clipa, din chinga celor materiale care, poate pe mulţi i-a mânat pe meleaguri străine. Acestea toate şi alte bune rânduieli din străbuni, ne pregătesc sufleteşte şi trupeşte pentru a întâmpina cum se cuvine Praznicul de astăzi. Pentru a putea, fără grija la cele pământeşti, să ne bucuram că Hristos a înviat.

   Pentru a pătrunde mai adânc în însuşi miezul a ceea ce dumnezeieştii Parinţi ai Bisericii au aşezat ca Tradiţie sau Predanie (gr. paradosis — ceea ce se transmite, se dă mai departe), trebuie să ne reamintim că astăzi prăznuim Învierea Celui ce ne grăieşte mai mult ca oricând acum : “Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Mt. 6,33). Adăugând “Împaratia Mea nu este din lumea aceasta”(In.18,36). “Dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea” (In. 16,33).

   Prăznuim Învierea Celui ce prin însăşi întruparea Lui ne arată că nu dispreţuieşte cele materiale, ci vine să redea celor pământeşti un sens care să treacă dincolo de mormânt : “ Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer Hristos Dumnezeu ne-a trecut pre noi …” (Irmosul Cântarii 1).

   Astăzi prăznuim învierea Celui ce vine să transfigureze “toată viaţa noastră”, cu toate aspectele ei, după cum ne îndeamnă diaconul la ectenie zicând: “pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. A Celui ce a venit întru ale noastre pentru a ne duce întru ale Lui. Care se împărtăşeşte dintru ale noastre pentru a ne împărtăşi dintru ale Lui. Care este “Mielul lui Dumnezeu ce ridică păcatul lumii” (cf. In.1,29), “pentru ca lumea viată să aibă şi s-o aibă din belşug”(cf. In. 10,10).

   “Iar în noaptea în care a fost vândut, ci mai vârtos Însuşi pre Sine S-a dat pentru viaţa lumii, luând pâine în sfintele, preacuratele şi fără de prihană mâinile Sale, mulţumind şi binecuvântând, sfinţind şi frângând, a dat sfinţilor Săi ucenici şi apostoli zicând :

   Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu, Carele pentru voi se frânge, spre iertarea pacatelor.

   Asemena şi paharul după cină grăind :

   Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele meu, al Legământului cel Nou, Carele pentru voi şi pentru mulţi se varsă, spre iertarea păcatelor”.(Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, Canonul euharistic).

   “Aceasta să faceti întru pomenirea Mea. Că ori de câte ori veţi mânca pâinea aceasta şi veţi bea paharul acesta, moartea Mea veţi vesti, învierea Mea veţi mărturisi.” (Liturghia Sfântului Vasile cel Mare).

   Aceste cuvinte ne dezvăluie felul în care noi ne facem pe deplin părtaşi Tainei morţii şi învierii lui Hristos, precum cântă canonul praznicului : “Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase; astăzi mă ridic împreună cu Tine, Cel ce ai înviat”(Cântarea a 3-a). De aceea şi Ioan Gura de Aur, ne îndeamna în cuvântul său :

   “Gustaţi din ospăţul credinţei, împărtăşiţi-vă toţi din bogăţia bunătăţii”(Cuvânt la Praznicul Invierii).

   Iar Însuşi Domnul zice : “Caci Trupul Meu este adevarata mâncare si Sângele Meu adevărata băutură. Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu petrece întru Mine şi Eu întru dânsul (In. 6,55-56).

   Însă tot El ne spune răspicat : “Amin, amin zic vouă, de nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţă întru voi” (In. 6,53).

   De aceea canonul praznicului ne îndeamnă : “Veniţi să bem băutură nouă” (Irmos, Cântarea a 3-a). “Veniţi, în ziua cea vestită a Învierii, să ne împărtăşim din rodul cel nou al viţei”(tropar, Cântarea a 8-a), pentru a prăznui împreună cu Cel ce a luat asupră-I cele ale omului : păcatul şi moartea, deschizându-ne calea, prin Înviere, spre împărtăşirea din ceeea ce este El — viaţa cea veşnică. Astfel mâncarea şi băutura îşi regăsesc rostul pe care Dumnezeu l-a aşezat dintru început şi care vine să încununeze prăznuirea poporului binecredincios.

   Astăzi este prilejul cel binecuvântat de a pune început nou şi bun vieţii noastre, “curătindu-ne simţirile, ca să vedem pe Hristos strălucind cu neapropiata lumină a Învierii” (Cântarea 1). Astăzi Sfântul Ioan Gura de Aur celui ce se îndoieşte de iertare din partea lui Dumnezeu, îi răspunde : “nimeni să nu se tânguiască de păcate, căci iertarea din mormânt a răsărit”. Pe cel întârziat îl încurajează zicându-i că Dumnezeu “primeşte pe cel din urmă ca şi pe cel dintâi, şi pe cel din urmă miluieşte, şi pe cel dintâi, mângâie …” Iar pe cel fără de îndrăzneală şi neîncrezator îl încredinţează că “şi faptele le primeşte, şi gândul îl ţine în seamă; şi lucrul îl preţuieşte, şi voinţa o laudă”.

   Fie ca acestă Duminică a Învierii să devină începătura tuturor Duminicilor, sfârşit descurajării şi deznădejdii făcându-se, temelie iertării şi nădejdii şi curăţire de gânduri ucigatoare de frate.

   Fie ca această Sfântă Zi să se arate sfârşit al împărăţiei urii şi răutăţii şi început Împărăţiei Iubirii, adevărata Trecere de la cele vechi la cele noi făcându-se, întru Hristos Paştele nostru. Pentru ca şi noi, iubindu-ne unii pe alţii precum El ne-a iubit şi ne iubeşte (cf. In. 15,12), să ne aflăm plinitori ai poruncii Sale celei noi (cf. In. 13,34) pecetluite cu Scumpul Său Sânge, şi împreună cu îngerul cel purtător de lumină într-un glas să strigăm:

   “Astăzi este mântuiarea lumii, că a înviat Hristos, ca Cel Atotputernic” (Cântarea a 4-a).

Hristos a înviat!

 † I O S I F

Arhiepiscop şi Mitropolit

Al vostru frate întru slujirea Bisericii

şi către Hristos în rugăciuni,

La Praznicul Învierii Domnului,

Paris, 5 mai 2002